Pe scara culorilor, noi tonuri. Construcţii de fulgi rezervaţi, în căutarea sensului ultim, o nouă figură în relaţie înrâurind din nou în nou, în romb în mişcare, spre umplere, din suflete prin suflete. Suntem câţiva făuritori de grădini în această lume, vrând să încăpem lumea cea mare în grădinile noastre mici. Unora dintre noi le iese, dar nu suntem crezuţi de chiar unii dintre noi, fiindcă lor nu le iese figura.
Hehei, nu-i nimic! În evoluţia oricărui stil mai sunt şi curbe!
Doar avem cu toţii o structură de monolog precum structura unui fulg de zăpadă, plus-minus câteva farmece în lumini. Un mers pe ape…
s-au dus să lupte, s-au întors fără să bată toba şi s-au aşezat aici, cuminţi, în acord cu ape de vară şi miros de piele cu duhori de usturoi, bere, tutun şi porcării scrise cu cretă colorată pe ziduri.
În rusește, travka înseamnă „iarbă”. În românește, Travka înseamnă una dintre puținele trupe din România care cântă exclusiv live și sună mai bine ca-n studio. Ultimul lor album, Okean, a fost distribuit, anul trecut, în doar cinci exemplare, câte unu în cinci mari orașe din țară. De atunci, Okean a călătorit peste tot și s-a tot multiplicat. Despre muzică, despre „iarbă”, despre pițipoance și politică, dar și despre Dumnezeu, vorbim cu George Gâdei (foto, centru), liderul formației Travka, solistul și poetul.
Vă numiți Travka. E modul vostru mai puțin subtil de a susține legalizarea „ierbii”?
Să-ţi spun sincer, m-am plictisit de fumat, dar în jocul acesta de-a legalizarea sunt pentru, nu că ar fi cel mai bun exerciţiu de libertate, doar că este aiurea să faci puşcărie pentru asta. Chiar corespondez pe Facebook cu câţiva puşcăriaşi, ajunşi în închisoare din cauza asta… Dacă ai trece peste „poveştile adevărate” şi le-ai citi, chiar fără emoţii, întâmplările care i-au adus după gratii, ţi-ai da seama că e chiar stupid şi de neconceput să faci puşcărie pentru că îţi place „iarba”. Ȋn afară de asta sunt cunoscute şi efectele benefice pentru sănătate în anumite afecţiuni de trup şi de suflet. Despre Travka în care cânt, pot să vă mărturisesc că e un nume greu de cărat în spate.
Cu ce impresii s-a întors acasă albumul călător prin țară Okean?
Cele cinci albume călătoare sunt încă pe drum, nu le-am chemat înapoi şi nu ştim când şi dacă se va întâmpla asta, însă pot să vă povestesc despre Okean, pe când îl aveam încă în posesie, în timpul turului de promovare a albumului din iarna trecută. În primul rând,Okean m-a ajutat să văd un pic mai clar realitatea în care suntem noi, cu statutul acesta de trupă rock pe autostrăzile României, flancate de panouri electorale meschine, pline de minciuni şi limbaj de lemn, sfidătoare ale simţurilor omeneşti, chipuri photoshopate de porci, grăsani şi alte lighioane rânjind pretutindeni în drumul nostru de nicăieri spre nicăieri, pentru că, vedeţi voi… mica noastră campanie a coincis cu marea lor campanie electorală din 2012, noi – cu muzica noastră ascultată de o mână de oameni, ei – cu prostiile şi proştii lor, despre care îmi pare că nu mai au nicio şansă de salvare în această mare de spălare pe creier. Ce ne-a motivat să ducem la capăt ce am început atunci a fost acel adevăr pe care îl mai vezi în unii oameni călători, ca și speranţa că lucrurile nu sunt chiar aşa de rele cum par. Iar pentru poza de grup de la Grădina Verona din data de 21 decembrie 2012, chiar a meritat să îngheţăm şi să rămânem cu datorii.
Când să ne așteptăm la un nou album Travka și care sunt proiectele voastre pentru viitorul apropiat?
Nu ştiu exact, prefer să mă concentrez pe viaţa mea un pic, pentru că m-am plictisit de aceleaşi cârciumi cu fum de ţigară. Deşi, dacă nu ar fi fost ele, nu mai cântam vreodată.
Sper ca anul acesta, dacă se vor potrivi astrele ori ne vom potrivi noi ceasurile. Voi lansa un proiect nou în perioada următoare, care deocamdată nu va fi scos live, ca să nu-l trec prin acelaşi experiment Travka.
Acum trecem la critici. Sunt voci ale fanilor care susțin că Okeaneste un album mai slab decât precedentele. De asemenea, vi se reproșează că, în concerte, nu mai cântați anumite piese vechi, pe care publicul le cere (Noapte, Corabia nebunilor). Și altceva: fanii sunt nemulțumiți că nu prea interacționați cu ei pe Facebook. Cum le răspundeți?
Nu cred că este mai slab decât primele două. În orice caz, este mult peste Corabia nebunilor. Nu ştiu dacă este la fel de bun ca Vreau să simt Praga, dar în mod cert Okean este un album de tranzit. Nu vrem să rămânem catalogaţi într-un stil anume şi tocmai de aceea nu mai cântăm anumite piese, asta pe lângă faptul că ne-am plictisit să le mai cântăm… Adevărul e că nu suntem Rolling Stones şi ne putem permite această rebeliune sentimentală de a cânta ce vrem, nu suntem vinovaţi că nu mai cântăm piese de acum unsprezece ani. În fond, suntem aceiaşi, doar că totul în jur se transformă, iar ce mi-am dorit până acum cu Travka s-a împlinit cumva, şi-a atins scopul. Mergem mai departe, nu vreau să devin vreun poet ori vreun bard naţional pierdut pe corabia nebunilor. Ani de-a rândul am fost trezit în miez de noapte de câte un cunoscut ori amic, care asculta în acel moment, cu proaspăta iubită din Vamă, Corabia nebunilor… Mă bucur cumva că am ajutat lumea să se împreuneze pe versurile mele, însă nu consider că Noapte ori Înger sedat mă mai definesc acum. Iar oamenii din public sunt fanatici uneori, ori muzica ajunge prea târziu la urechile lor… Nu vreau să cultiv psihoze, cum cred că am făcut-o uneori mai mult ori mai puţin conştient. Cred, mai degrabă, în oamenii liberi, care nu se lasă prostiţi de un cântec şi care ştiu să discearnă pentru viaţa lor, pentru că altfel nu ar fi nicio diferenţă între muzica noastră şi muzica dance, made in Constanţa. Cred că dacă aceşti fani există, ar trebui să fie pe fază când avem rarele noastre concerte, pentru că nu suntem chiar tonomate muzicale, nu bagi fisa ca să asculți melodia. Normal că e un lux să cânţi ce vrei… şi pe noi acest lux ne costă. În momentul în care la un concert vom rămâne cu un singur spectator, n-o să ne întristăm. Îl voi îmbrăţişa cu dragoste fraternă şi îi voi spune: Cât te-am aşteptat, Omule!
Revenim la lucrurile bune. Cum reușiți să cântați mai bine live decât în studio, care e secretul?
Nu vreau să vorbesc despre acest secret aici, scriu despre asta. M-am apucat de scris. Şi dacă voi găsi o editură potrivită, voi scoate o carte cu toate închipuirile mele trăite.
Ce mai faceți în afară de Travka?
În afară de Travka facem tot muzică. Cum îţi spuneam mai devreme, peste câteva zile o să lansez un proiect nou. Nu cred că suntem prea normali la capitolul ăsta, şi poate trăim uneori intens şi dramatic această lipsă de bani, pentru că nu câştigăm din muzică, aşa cum ne-am dori, cel puţin nu deocamdată… Şi, sincer, la cum stau lucrurile, nu se vor schimba prea multe în această privinţă, tocmai din motivul ăsta concertele noastre vor fi şi mai rare de acum înainte, dar când vor fi, o să fie cu siguranţă din Sfântu’ Duh. Voi lua nişte măsuri radicale pentru a putea face cu pasiune muzică, fără să fiu stresat că nu am cu ce-mi plăti chiria. Dar nu o să dezvălui aici. Mare glumă şi asta cu banii, dar dacă ai un umor rezistent, ai să o înţelegi la un moment dat…
Ce vă deranjează și ce vă place la muzica românească de azi?
Ce mă bruiază mai exact este muzica din benzinării, atunci când, obosiţi după concerte, ne bem cafeaua şi ne amuzăm de ofertele vânzătorilor, când vine vorba de vreo promoţie. Sunt terorizat şi trist din postura în care mă raportez la asta. Mă amuz când merg în orice mall să-mi cumpăr o pereche de pantaloni şi brusc volumul muzicii electro de consum intră în acţiune şi creşte în intensitate… Iar atunci mă uit în oglinda cabinei de probă şi-mi spun: mare bou mai sunt!
Chiar orice tută cu picioare lungi poate ajunge cântăreață în România?
Orice tută, dacă face şi un pic de sport, poate ajunge departe.
Ce muzică asculți și ce te inspiră?
Îmi plac vocile feminine rare, adică din cele care nu miaună. Îmi plac vocile bărbăteşti care aduc ploaia şi… mi-ar plăcea să cânt cu un maestru al contrabasului. Îmi place cum sună o chitară clasică în mâinile unui nomad care habar nu are de muzică clasică, dar loveşte bine în strune. Îmi plac extremele, de la toba primitivă până la sintetizator şi ableton. Muzica e prima. Îmi plac şi oamenii care cântă fără public, îmi plac şi oamenii care cântă sub duş. Sunt şi eu pe-aici, între toate acestea.
Acum clișeele: Cum vezi Travka peste 10 ani? Și ce-ai face dacă ai fi Dumnezeu pentru o zi?
Nu ştiu cum vad Travka peste 10 ani, nu sunt nici zeu, nici Dumnezeu. Nu ştiu cum va fi peste un an. Iar la întrebarea a doua o să răspund tot cu un clişeu: voi face lumea mai bună. Chiar mă tem un pic să nu devin vreun mic Hitler, frustrare e destul de multă să-mi hrănească nebunia de a fi Dumnezeu pentru o zi… Dar dacă totuşi aş fi Dumnezeu pentru o zi, aş face acelaşi lucru pe care îl face şi George de la Travka câteodată, aş cânta lumii despre lume. Şi de sus de-acolo le-aş cânta, şi ziua aceea va deveni o eternitate din cântec în cântec, încă o dată şi încă o dată, şi uite aşa aş fi ca Dumnezeu, care, probabil, e singur de-atâta înţelepciune în lumina atâtor diverşi îngeri.(George Gâdei, solistul trupei Travka: „Mă bucur că am ajutat lumea să se împreuneze pe versurile mele”, Autor Academia Caţavencu 11/06/2013)
iarbă revin,semnal vegetal,revin simplu, senin, ridicat pe sus, candid.Cu nevoia mea te-aş chema, te-aş chema, te-aş chema
într-o lulea,
la o cafea.
uite:fruntiş, dulgre, zgârba, harma,
aici nu ne plouă,
aici e chemare…
doi marinari s-au legat la picior cu o floare
şi s-au aruncat în
mare!
Să ne lăsam, dar, mintea-n briză să plutească
delfini în furtună ne vor cânta
şi o să-ţi spun şi taina mea:
suntem una cu cerul,
pe pământ nu stăm cu dorul de ducă,
stăm cu dor de fiinţă.
Văd păsări albe zburând spre nisip.
Fumăm paradisul?
Aici poţi
evada,
poate fi povestea ta!
Aş pune şi săgeţile invers. Ar fi ca şi cum timpul mi s-ar înapoia, nu? Dintr-un arc, dar cu pace. Dar atunci ţinta… tot eu aş fi.
E ca în
dorm, mă trezesc, dorm, mă trezescmă trezesc, dorm, mă trezesc, dorm
Nu ştiu care e ordinea firească. Am dormit întâi şi-ntâi, atunci, când am venit pe lume? Sau m-am trezit?
Sari!
Ar fi ca şi cum aş răsuci lentila pe toate. Părţile apropiind îndepărtând. Sau îndepărtând apropiind? Dacă ai un Okean cu kapa, nu contează sensul. Nu contează nici virgula, nici punctul. Totul e să sari. Peste uitare, peste informaţii, peste scăpări şi alte exerciţii de echilibru. Uite, ştiai că limba Balenei Albastre cântăreşte mai mult decât un elefant?
Sari!
În nespusul dintre zgomote. Să ne priveşti şi să ne desenezi cal! Calul desenat frumos putem fi noi, dar el, în fapt, va fi cel din tine. Vom fi o herghelie sălbatică, dar liberă!
Sari!
Ieri am trecut de o pană de porumbel. Eşti în pană de porumbel, trecătorule? îmi vine acum să-mi zic.
Era neagră pana, cu reflexe verzi. Am trecut de ea, am şi călcat-o, am mers câţiva metri înainte şi pe urmă, poc, mi-am amintit. Nu, nu mi-am amintit că am reflexe verzi. Acum mi-am amintit. Mi-am amintit că pot să mă întorc. Mi-am amintit că eu gândeam că dacă am călcat-o, ce? Că o ridic, o scutur de colb şi o înfig în păr. Tu,
„Ei, asta este…Uite, hai aici. N-are rost sa ne mai invartim„, imi spune artistul, cu un glas timid, artandu-mi un geam, prin care patrundea lumina ploioasa de aprilie.
Ma asez pe pervaz, iar George se sprijina de perete, isi incruciseaza bratele peste piept si zambeste timid, coborandu-si privirea pe cimentul lucios.
„Am scapat de Minotaur„…
Sa inceapa interviul.
Albumul „Okean” a fost promovat intr-un mod inedit. Cum v-a venit ideea expedierii lui „in lume”?
Ne-am gandit ca, pentru ca e cel de-al treilea album, trebuie sa-l lansam intr-un mod special. Ne-am dat seama ca nimeni din Romania nu a facut asta pana acum. Daca penultimul album a fost lansat pe internet, la liber, „Okean” a fost scos in 5 exemplare si expediat prin tara, pentru a incita la interactiune. L-am imprastiat in 5 zone ale tarii si am creat un joc numit „Okean”. Albumul a mers din mana in mana. Acum totul a ramas undeva in trecut, dar sper ca materialul inca se mai plimba.
Cum de nu v-a interesat aspectul mercantil al lansarii?
Sa vorbim pe bune. Lumea nu cumpara muzica. Ar fi un risc si ar fi foarte costisitor sa scoatem un material pe care sa nu-l cumpere nimeni. Noi nu functionam cu o casa de discuri. Mereu am mers pe ideea de independent, ca sa vedem unde ajungem. Am actionat in afara sistemului si acolo am ramas, intr-un fel de experiment. Dupa 11 ani am ajuns la un anumit nivel. E ceva sa umpli sali de concerte fara o casa de discuri in spate. A nu se intelege ca suntem suparati pe ele, dar nu am gasit una potrivita, care sa ne ofere ceea ce suntem noi, Travka. Mai ales ca noi am fost pirati toti anii acestia, asa ca ne-ar fi cu atat mai greu sa lucram cu cineva. Ar trebui ca oamenii aceia sa fie foarte buni profesionisti. Tocmai de aceea, la fiecare lansare vom cauta ceva inedit, care se incite.
Ati simtit vreodata ca va lipseste totusi infrastructura institutionala din alte parti? V-a fost ciuda la un moment dat ca nu v-ati nascut intr-un loc cu o industrie muzicala mai functionala?
Nu ne e ciuda…aici ne-am nascut, aici ne jucam. Dar cine stie? Portile sunt deschise. Poate intr-o zi limba romana va fi cunoscuta si o sa avem fani undeva in Africa sau in Japonia. Cred in forta limbajului. Orice limba are o sansa daca este cantata din suflet!
Exista implicatii culturale in aceasta alegere de a canta in romana sau in engleza?
Cant in limba pe care o stiu cel mai bine, pentru ca daca as canta in engleza, sigur s-ar pierde ceva din ceea ce vreau sa transmit. Am ocolit tendinta aceasta mimetica a noastra, a tarilor din fostul lagar socialist, care incearca din rasputeri sa copieze ceea ce vad dincolo. Limba engleza este o limba frumoasa. Daca eram englez, cu siguranta cantam in engleza si o faceam bine. Uneori, ca orice artist mic – pentru ca suntem mici, intr-o tara mica – impartasesc o frustrare cu trupa: „daca eram noi in America, cine stie pe unde ajungeam!”. Prefer, insa, sa ma gandesc la asta ca la o gluma; rad un pic, ma distrez de mine insumi si gata. E mai bine decat sa fii trist.
Cand asculti muzica unor formatii romanesti care canta in limba engleza, ai vreodata impresia ca nu se transmite tot mesajul, ca lipseste ceva?
Da. Fiecare limba are o limita a ei, fiecare limba exprima ceva al ei si are o autenticitate, o esenta care nu pot fi regasite decat in original. De multe ori, in engleza vorbita de unii si de altii, se pierd lucruri in traducere. Eu am preferat sa raman la ceea ce stiu. Ma mai gandesc uneori, ma mai anima cate o idee, sa gasesc cate un sunet nou, sau un cuvant nou. As inventa o limba noua.
Travka este una dintre cele mai literate formatii. Ce carte citita in ultima vreme te-a impresionat?
Nu sunt un erudit, dar sunt atras de tot ceea ce este uman. Citesc o carte si daca este scrisa de un autor care imi place, indiferent de apartenenta sa culturala, il consider un prieten. Regasesc uneori in carti prieteni, cu care comunic mai usor decat cu oamenii din cercurile apropiate. Spre exemplu, am citit de curand „Jocul cu margelele de sticla”, de Hermann Hesse. Este o carte alchimica, scrisa intr-un stil tipic german. Un volum cu adevarat clasic.
Intotdeauna a existat un element psihedelic in muzica voastra, dar acesta este mai pronuntat pe „Okean”. Melodiile transmit o liniste melancolica. Ce v-a indemnat sa va reevaluati stilul?
Consider „Okean” un „tot” din tot ceea ce am facut noi de la revenirea pe scena. Piesele de pe „Okean” sunt melodii de mijloc, si de sfarsit, care traseaza anumite directii mai mult sau mai putin imprevizibile. Eu il consider un album de trecere. Nu stiu inca exact spre ce, dar este clar ca suntem in cautarea unui sound. Incercam sa ne revendicam un stil dintre atatea acorduri care se repeta si sunt aceleasi in toata lumea. Muzica noastra, inclusiv ceea ce am facut pe „Okean”, este un razboi permanent cu egoul asta din noi insine. Fiecare concert al nostru, pe langa faptul ca este o cumulare de energie, este un fel de workshop – desi nu-mi place deloc cuvantul asta – este un laborator de strigate, de cautare, de regasire a caracterului egocentric uman, care ne face sa mergem, sa respiram, sa mancam. Se pare ca inca mai avem nevoie de personaje.
Vorbeste-ne putin despre schimbarile din trupa.
Trebuia sa se intample ceva cu mai multi ani in urma, dar nu am fost foarte hotarat. Pe scurt, mi-am dat seama ca avem nevoie de un basist mai bun si cam atat. In rest, dupa 10 ani de mers impreuna prin tara, impartasit aceleasi ganduri si vise, este foarte grea despartirea, dar ma bucur ca lucrurile incep sa se aseze. Pana la urma, ce ramane este muzica. Travka suna mult mai bine acum…are o inima mai buna. Basul este inima unei formatii, iar acum Travka are inima.
Cum crezi ca se vor schimba piesele acum, cu noua componenta?
Sper ca se vor schimba in bine. Avem foarte multe piese noi. O sa incercam sa le facem mai elaborate, dar nu de dragul elaborarii. O sa facem curat printre sunete. Pana la urma, cantam atat pentru public, cat si pentru noi, iar noi suntem cei care trebuie sa se simta in primul rand bine. Noi trebuie sa fim formatorii de opinie, nu publicul, care este asa cum este. Avem inca si acum fani suparati care striga numele acelorasi piese. Nu stii cum sa le explici, si poate nici nu are rost sa o faci, ca te-ai plictisit, ca nu vrei sa le mai canti. Din playlistul din seara aceasta, nu stiu daca vom mai canta jumatate din ele peste 6 luni. Renuntarea aduce cu sine lucruri noi, iar asta se intampla intotdeauna.
Vreo veste legata de noul album?
Nu stiu daca o sa scoatem un album in curand, dar oricum, piese sunt…noi suntem in studio, suntem in sala de repetitii. Se intampla mereu lucruri.
O multime de formatii vechi, legendare, cu 30, 40 de ani de cariera in spate, lanseaza albume noi in 2013. Crezi ca muzica lor mai poate sa fie relevanta pentru scena contemporana? Mai poate schimba ceva?
Absolut. Exista filonul lor. Exista atat de multa muzica pe pamant si atat de multi oameni diferiti incat este loc pentru tot si toate. Muzica este aceeasi, la urma urmei. Este beat-ul, este bataia inimii. Nimeni nu ia locul nimanui niciodata. Toti avem in drumul nostru urcusuri si coborasuri, momente de tinerete, clipe de energie, dar si clipe de intelepciune. Probabil acesti artisti considera ca este intelept sa mai scoata un material. Cu siguranta mai este ceva acolo, caci nu poate fi totul minciuna sau amagire.(sursa: Maximum Rock Magazine)
*
Odihnă şi vindecare călătorului înstelat!
Work in process, by file de poveste!
okeanul 